Lada de zestre este un element important al mobilierului tradiţional din Bihor şi de pe tot cuprinsul României, având un loc aparte între obiectele ţărăneşti realizate în tehnica dulgherească (patul, masa, scaunele, laiţe cu spătar sau fără, dulapul, dulapul-masă, poliţele, blidarele, laviţele, colţarele, culmea, cufere).
Originar, lăzile erau obiecte de mobilier simple, cu destinaţia de a adăposti hainele de sărbătoare ale proprietarilor locuinţei, ca un fel de predecesor al dulapului. Cu timpul, se creează un tip special de ladă, căreia i se adaugă o valoare simbolică, lada de zestre a fetei pregătite pentru măritiş.
În aceste lăzi, se păstra zestrea miresei, ştergare, veşminte, covoare, podoabe. Simbolic, lada de zestre narează caracteristici ale viitoarei mirese şi ale familiei sale, denotând statutul familiei şi hărnicia miresii. Târziu, în lada de zestre se păstrau şi actele, banii şi alte lucruri de valoare.
Obiectul de mobilier era aşezat în marginea laviţei sau la capătul patului, cadrând în stilul estetic al locuinţei. Dincolo de utilitate, lada de zestre capătă şi valoare decorativă. Funcţie de starea materială a locatarilor, lăzile erau decorate special, fie cu incrustaţii, fie, în ultimul secol, pictate sau ferecate în metale preţioase.
Surse testimoniale ne informează că, în Bihor, lăzile de zestre erau confecţionate de către tatăl familiei, eventual trecute moştenire din generaţie în generaţie, când nu puteau fi achiziţionate de la meşterii lădari. Lăzile de zestre erau executate exclusiv din lemn, în special de fag, ars, băiţuit, uns cu ulei, vopsit sau lăsat simplu, în amprenta timpului. Tăiatul lemnelor din pădure şi căratul lor era un adevărat ritual cu multiple interdicţii de timp, de loc şi de comportament.
Meşterii lădari de la Budureasa, un centru de lădărit încă activ, foloseau o tehnică unică, afumarea scândurilor înainte de confecţionarea mobilierului, fiind astfel distruse cariile şi obţinându-se uniformizarea cromatică a suprafeţelor. Motivele ornamentale (cosmice, creştine, antropomorfe, vegetale) se aplicau pe acest fond brun-maroniu.
Posesori ai unor vaste cunoştinţe de simbolistică magică, meşterii lădari încifrau sensuri adânci referitoare la viaţă şi moarte, la originea şi organizarea universului, a societăţii omeneşti şi a rosturilor ei. Cu timpul, aceste reprezentări simbolice din spatele elementelor şi compoziţiilor decorative şi-au pierdut sarcinile ideatice, fiind golite de sens, chiar dacă vor evada în fantezie.
Principalele motive tradiţionale regăsite pe lăzile de zestre sunt linia dreaptă, punctele, spirala, dinţii, rozeta, crucea, bradul şi, rar, silueta omenească. Azi, meşterii lădari de la Budureasa preferă ornamentele cu semicercuri, linii întretăiate şi motive fitomorfe stilizate (bradul, spicul).
Tehnica de înalt rafinament a crestării (tăierea puţin adâncă în masa lemnoasă) folosite de dulgherii tradiţionali aduce o notă superioară de realizare artistică, situând lăzile de zestre făurite de meşterii români pe culmile artei tradiţionale a lemnului din Europa.
Budureasa este nu numai singura localitate din Bihor în care lădăritul este în viaţă, dar aici s-a deschis şi un centru de iniţiere a copiilor în tehnica construirii lăzilor de zestre, chiar dacă, în zilele noastre, acestea au pur valoare decorativă, mobilierul modern înlocuindu-l pe cel tradiţional în toate zonele rurale. Cu toate acestea, unii ţărani din Bihor mai folosesc aceste lăzi pentru depozitatul straielor populare.
