Vioara cu goarnă, deşi are o istorie recentă şi o origine extrafolclorică, este o marcă a muzicii folclorice instrumentale din Bihor. Invenţie a constructorului londonez John Matthias Augustus Stroh (pusă în vânzare în 1905), aplicaţie a rezonatorului cu pâlnie de care se folosea gramofonul, caracterizat prin modul original de emisie a sunetelor (penetrant, metalic), instrumentul a intrat rapid în concurenţă cu instrumentele de suflat tipice formaţiilor instrumentale ţărăneşti de la începutul secolului XX.

Vioara cu goarnă (cunoscută ca vioara Stroh în muzicologie) este o vioară căreia i se adaugă un cornet din metal, acest element metalic substituind cutia de rezonanţă a viorii clasice. Căluşul se sprijină pe o membrană rezonatoare care preia vibraţiile prin intermediul unei tije subţiri (ac), cu rol de conducere a vibraţiilor mecanice, iar sunetul rezultat se amplifică în interiorul trompetei.  Instrumentul se pretează mai ales la execuţii în aer liber, datorită sonorităţii puternice.

Folosită, în Europa occidentală, până la al doilea război mondial, în orchestrele de jazz şi muzică uşoară, vioara cu goarnă pătrunde, prin filieră austriacă şi maghiară, în folclorul intrumental românesc, fiind identificată în zona Bistriţa, în Mureş, în părţile Vasluiului şi Tecuciului, cât şi în Banat, sub denumiri ca vioară cu corn, vioară cu pâlnie sau lăută cu tolcer.

Unele mărturii locale pretind că vioara Stroh ar fi fost adusă în Ardeal de emigranţii români din Dakota de Nord, la întoarcerea lor din Statele Unite ale Americii, în urmă cu aprox. 100 de ani. Din cauza diferenţelor dintre vioara Stroh şi vioara cu goarnă din Bihor, coroborându-se cu surse testimoniale care plasează execuţia de melodii tradiţionale româneşti la acest tip de instrument înainte de 1900, unii etnomuzicologi susţin că vioara cu goarnă din Bihor este o creaţie paralelă cu vioara îmbunătăţită cu cornet metalic de către constructorul englez.

Oricum, instrumentul a supravieţuit şi s-a impus doar în Bihor, în special sub denumirea de higheghe (probabil provenind din maghiară, unde instrumentul se numeşte tölcseres hegedü). Asimilată de tradiţia locală, creându-şi în scurt timp propria-i tradiţie, îndrăgită pentru penetraţia sunetului, vioara cu goarnă este completată, în execuţia folclorului muzical bihorean, de vioara dulce, dobă, mai rar acordeon, saxofon, fluier ş.a.

Instrumentul face parte din recuzita Ansamblului artistic profesionist „Crişana” al Filarmonicii de Stat Oradea şi a oricărui taraf bihorenesc care se respectă. Gheorghe Rada, Varga Carol (Zbiciu), Mitică Negrean, Gheorghe Căbuţa (Stângaciu), Traian Ardelean (Trăienuţ), Carol Teglaş (Corila), Vasile Covaci (Lalu), Constantin Siminic, Leontin Popa (Tinu Creţu), Mihai Bogdan (Bulibaşa din Păuleşti), Miţi din Tulca, Cornel Tomuţiu, Doru din Albeşti, Radu Nemeş, George Rada, Liviu Buţiu, Florian Negruţ (Charlie), Florin Baidoc (Demeşanu), Nicolae Covaci (Boita), Teodor Bila (Delea), Gheorghe-Vasile Chirilă, Viorel-Constantin Botiş sunt socotiţi printre cei mai importanţi interpreţi solişti la vioară cu goarnă din Bihor.

Dorel Codoban, din Lazuri de Roşia, este unul dintre cei mai renumiţi meşteri de viori cu goarnă din Bihor. Până nu demult, mai construia viori cu goarnă Florian Baciu, în Tilecuş. Dorel Codoban a construit câteva sute de astfel de instrumente, cu acordaj specific. Meşterul a adus şi o inovaţie instrumentului, adaugându-i încă un cornet metalic, orientat în direcţie diferită faţă de cornetul original. Dorel Codoban execută viorile cu goarnă din lemn de paltin, ţinut la uscat patru ani. Goarna (trompeta) este confecţionată din tablă zincată, cositorită.

Galerie foto